Bursa bancară pentru inovație financiară

Avem plăcerea să vă informăm că în perioada 15 septembrie – 15 octombrie 2025, urmează să lansăm concursul pentru programul de burse „Bursa bancară pentru inovație financiară”, inițiat de BC Moldindconbank SA.

Scopul acestui program este de a sprijini și încuraja excelența academică în rândul tinerilor care își doresc o carieră în domeniul financiar-bancar, cu accent pe inovație și dezvoltare profesională. În acest an, Moldindconbank va acorda 5 burse, fiecare în valoare totală de 15.000 de lei, destinate studenților Facultății de Științe Economice din cadrul Universității de Stat din Moldova. Totodată, fiecare bursier va beneficia de un stagiu de practică garantat în cadrul băncii, oferindu-le astfel oportunitatea de a aplica cunoștințele teoretice într-un mediu profesional real

Dosarele de aplicare urmează să fie expediate la adresa de e-mail recrutare@micb.md cu subiectul #USM #BursaMoldindconbank, sau sau pe suport de hârtie la Decanatul facultății de științe economice.

Criterii de eligibilitate pentru candidați:

  • Să fie student cu frecvență la zi;
  • Să fie înmatriculat în anul II, III de licență sau anul I/II de master;
  • Să nu aibă restanțe academice;
  • Să nu beneficieze de burse de merit (ex. bursa Guvernului, Președintelui RM și Republicii).

Ce trebuie să conțină dosarul de aplicare la bursă:

  • Eseu cu tematica: „ Cum pot băncile din Moldova folosi inteligența artificială pentru a îmbunătăți experiența clienților și a combate frauda financiară?”;
  • Curriculum Vitae, unde se va indica experiențele de muncă și voluntariat, dar și activitățile universitare extra-curriculare desfășurate pe parcursul anilor de studii (participare la conferințe, seminare științifice, concursuri, olimpiade);
  • Adeverința academică vizată de decanul facultății, care să includă notele medii ale a anului precedent de studii.

Etapele concursului:

·         Perioada de aplicare: 15 septembrie- 15 octombrie 2025;

·         Evaluarea aplicărilor: 03 noiembrie – 07 noiembrie 2025;

·         Anunțarea câștigătorilor: 10 noiembrie 2025.